De unde vin numele cartierelor din Bucureşti

54eg

Fie ne-am născut în ele, fie ne-au găzduit în anii facultăţii sau ne-au oferit un loc de muncă. Câţi dintre noi ne-am întrebat, însă, de unde provin denumirile cartierelor din Capitală, poveşti pe care poate doar istoricii le mai cunosc.

O istorie interesantă se găseşte în originea numelui cartierului Balta Albă. Povestea spune că aici se afla o Groapă de var unde, în vremea lui Caragea, se topeau cadavrele ciumaţilor. Când ploua, locul devenea o baltă.

Zona Berceni a fost denumită astfel datorită grofului Miklós Bercsényi. Se zice că o ceată de husari, condusă de groful Miklós Bercsényi, s-au oprit undeva la sud de Bucureşti, în drumul lor spre turci. Nu se ştie însă dacă au luat o pauză sau dacă au rămas aici de tot, însă cert este că de atunci acea zonă a fost botezată „Berceni“.

Cartierul Băneasa îşi trage denumirea de la nevasta banului Dimitrie Ghica.

Cotroceniul, unde în prezent se află sediul prezidenţial, se numeşte astfel de la regionalismul „a cotroci“, care înseamnă „a scotoci“, „a scormoni“.

Legenda cartierului Colentina spune că această denumire vine de la „colea-n-tină“, cu referire la locul baltit unde Matei basarab i-ar fi fugărit pe turci, într-o bătălie. O vreme s-a numit şi „Olintina“.

Depre zona Crângaşi, istoria spune că a existat cândva o prelungire din Codrul Vlăsiei, un crâng. Aici trăiau crângaşii.

Cartierul Dămăroaia a fost, în trecut, moşia parcelată a boieroaiecei Maria Damaris.

În istoria numelor cartierelor bucureştene este menţionat şi un nume de doctor. Spiridon Kristofi (căruia i se mai zicea Spirea), a ridicat, în 1765, pe Dealul lupeştilor o biserică numită Spirea Veche. De aici şi denumirea „Dealul Spirii“.

Dristor“ vine de la breasla piuarilor care şi-au avut satul în această parte a Bucureştilor. Meşterii piuari se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosită la fabricarea postavului şi dimiei. Piuarii fabricau «darste» şi pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviţei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanţă economică pentru târgul Bucureştilor.

Drumul Taberei se numeşte astfel datorită lui Tudor Vladimirescu, care, în 1821, intră în Bucureşti pe la vest şi îşi aşează aici tabăra de panduri.

Ferentariul
, renumit astăzi pentru scandalurile din zonă, a primit unul dintre cele mai rafinate nume din Capitală, originea lui venind din latină, („Ferentarius“ – soldat din infanteria uşoară a legiunilor române). Unii spun că aici s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor, din oastea lui Mihai Viteazul.

Turcii şi-au pus şi ei amprenta pe Bucureşti. „Ghencea“ este un nume provenit din limba turcă. Pe vremea fanarioţilor, Ghenci-aga era şeful arnăuţilor din garda domnească. Aici s-a ridicat o biserică, Biserica Ghencei.

Denumirile „Floreasca“ şi „Giuleşti“ îşi au originile de la numele boierilor care au stăpânit locurile respective, Floreştii, şi, respectiv, de la proprietatea boierească a Juleştilor.

Strada Lipscani, una dintre cele mai tranzitate străzi de distracţie din Capitală, se numeşte astfel datorită negustorilor veniţi în Bucureşti cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig, care se numeau Lipscani.

Despre cartierul Militari se spune că ar fi fost botezat aşa pentru că era zona de instrucţie militară şi unde o vreme a funcţionat „Pirotehnia Armatei“.

Oraşul Pantelimon, de la periferia Capitalei, îşi are numele după Mănăstirea Sfântul Pantelimon. În gracă „pan“ înseamnă „tot“, iar „éléïmon “ se traduce „milă“. Astfel, Panteleimon înseamnă „cel milostiv“ sau „întreg milostivul“.

Rahova, un alt cartier care şi-a „câştigat“ reputaţia de zonă de scandal, are un nume relativ noi şi vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în amintirea Războiului de Independenţă: Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor.

Sălăjanul“ este de asemenea un nume nou şi are originea de la Leon Szilaghi, cunoscut şi ca Leontin Sălăjan.

Cartierul Titan îşi are denumirea de la fabrica de ciment „Titan“, construită la începutul secolului 20.

Despre Vitan, D. Papazoglu spune că „În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşunea“.

http://www.historia.ro/

Obiceiuri de Revelion

Brazilienii sar într-un picior, italienii aruncă lucruri pe geam, iar argentinienii aleargă cu valiza în jurul casei! În cazul multor popoare, noaptea dintre ani e plină de superstiţii şi de obiceiuri bizare

“Câte bordeie atâtea obiceie” spune o veche zicală românească. Zicală foarte potrivită de Revelion, căci dacă iei la puricat superstiţiile şi tradiţiile respectate de popoarele lumii la trecerea în noul an, te minunezi şi te amuzi în egală măsură.

SPANIA. La miezul nopţii, spaniolii trebuie să mănânce 12 boabe de strugure şi să-şi pună 12 dorinţe, câte una pentru fiecare lună a anului ce vine. O boabă dulce înseamnă o lună bună, iar o boabă acră, o lună cu mai multe greutăţi (un obicei similar există în Portugalia, cu diferenţa că acolo sunt preferate smochinele). Tot în Spania, cea mai vârstnică persoană din casă coace o plăcintă în formă de inel, în care strecoară mici talismane. Prăjitura se taie la mijlocul nopţii, iar cine găseşte micile obiecte aducătoare de noroc se spune că va avea noroc tot anul următor. La petrecerea de Revelion, toată lumea trebuie să poarte haine viu colorate, ca să atragă norocul, iar la miezul nopţii, să cânte şi să facă mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele.

ITALIA. La Napoli, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Se întâmplă să ajungă în stradă – spre nemulţumirea gunoierilor, care pe 1 ianuarie au astfel mult de lucru – obiecte de mobilier, vase ori haine. Tradiţia însă tinde să dispară, deoarece prezintă riscuri pentru trecători. Italienii cred că dacă mănâncă de Revelion carne de porc vor avea un an nou prosper. De pe masa lor nu lipseşte nici cotechino con lenticchie, un fel de tocăniţă de linte şi cârnaţi, despre care spun că le aduce noroc.

GRECIA. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun celebrat pe 1 ianuarie, Sf. Vasile. Imediat după miezul nopţii, se mănâncă Vassilopita, o plăcintă făcută în cinstea aceluiaşi sfânt. În ea este ascunsă o monedă din argint sau din aur, iar cel care o va găsi va avea noroc tot anul. Tot pentru noroc, de clanţa uşii este atârnată o ceapă.

GERMANIA. Un obicei pe cale de dispariţie, practicat mai mult în zonele rurale, e ca mesenii să ia şira peştelui mâncat la masa de Revelion şi s-o strecoare în geantă, ca să aibă noroc de bani în noul an. Porcul, simbol al bunăstării şi abundenţei, se regăseşte şi el pe mesele nemţilor în noaptea dintre ani, chiar şi sub formă de desert: porcuşori de marţipan. În regiunea Westfalia, fierarii alungă anul vechi lovind cu putere ciocanul de nicovală. Tot în acea zonă, există obiceiul ca la miezul nopţii toată familia să bea, pe rând, din acelaşi pahar de şampanie, iar ultimul să arunce paharul peste umăr, pentru a sparge ghinionul.

IRLANDA. Aici se spune că bătând cu un colţ de pâine în pereţi şi uşi, alungi ghinionul şi chemi în casă norocul şi spiritele bune. Irlandezii aşază la masă scaune în plus, pentru membrii familiei care au decedat, şi descuie uşa, pentru ca aceştia să poată intra. Dacă stau la casă, ies în curte să urmărească focurile de artificii de la 12 noaptea, după care intră pe uşa din faţă şi ies pe cea din spate – un circuit care ar fi aducător de noroc. Fetele nemăritate şi bărbaţii singuri trebuie să-şi pună sub pernă vâsc şi iederă, pentru că astfel, în prima noapte din noul an îşi vor visa jumătatea.

Scoţia. De “Hogmanay”, cum este numit Anul Nou, în unele sate sunt făcute mingi uriaşe de paie, montate pe schelete metalice; acestea sunt aprinse şi rostogolite pe străzi, pentru a arde astfel anul vechi şi a face loc celui nou. Scoţienii cred că dacă prima persoană care le intră în casă pe 1 ianuarie e un bărbat brunet, ce aduce gazdei daruri simbolice – pâine, cărbune, sare, whisky -, atunci anul nou va fi unul norocos. În schimb, o femeie roşcată e aducătoare de ghinion!

DANEMARCA. Locuitorii ţinutului nordic obişnuiesc să mănânce o prăjitură cu marţipan, Kransekage, iar la miezul nopţii, să spargă farfurii de uşile vecinilor şi ale prietenilor. Tradiţia spune că dacă găseşti cioburi în prag, ai norocul asigurat pentru următorul an.

SUEDIA şi NORVEGIA. Aici, există obiceiul ascunderii de răvaşe sau de mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion – de exemplu, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.

India. Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, de exemplu, bărbaţii se împodobesc cu flori roşii, roz şi violet, iar femeile poartă haine galbene. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii sunt conduşi de mână, cu ochii închişi, la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia vestică Gujarat, Revelionul este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse.

Vietnam. Oamenii cred că în fiecare casă stă un zeu, care de Anul Nou urcă la cer, unde spune cât de bun sau de rău a fost fiecare membru al familiei ce l-a găzduit. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

JAPONIA. Simbol al reînnoirii, Revelionul este una dintre cele mai importante sărbători şi în toată ţara sunt organizate Bonenkai, adică “petreceri de uitat anul”: prietenii sau colegii se adună şi beau… până uită de griji şi probleme. În zonele rurale, familiile iau drumul templelor, iar la miezul nopţii, după ce 108 lovituri de gong anunţă trecerea în noul an, împart sake. Japonezii au câte o semnificaţie pentru fiecare preparat pus pe masa de Revelion. Printre altele, mănâncă rulouri de hering, dacă vor să aibă copii anul următor, soia neagră, care, cred ei, îi ajută să se menţină sănătoşi, un tip de alge marine care simbolizează bucuria şi Toshikoshi Soba, nişte tăiţei foarte lungi, meniţi să asigure o viaţă lungă.

CHINA. Cu aproape 20 de zile mai târziu decât la noi, undeva între 17 şi 19 ianuarie, este celebrat Anul Nou Chinezesc. Asiaticii cred că spiritele malefice sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta, iar unii dintre ei chiar îşi sigilează uşile şi ferestrele cu hârtie, ca să nu le intre duhurile rele în casă. La miezul nopţii, oamenii ies în stradă şi aprind lampioane roşii.

ECUADOR şi PERU. În ultimele zile din decembrie, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie, Monigotes, care reprezintă anul ce se termină, le pun în faţa caselor, iar de Revelion, la miezul nopţii, le dau foc. Mai există obiceiul purtării de veşminte viu colorate: roşii, pentru a avea noroc în dragoste, ori galbene, pentru a avea noroc la bani. Cel care visează să călătorească mult în anul ce va veni trebuie să alerge la miezul nopţii prin cartierul în care locuieşte, cu o valiză în mână. Un alt obicei, poate cel mai bizar din Ecuador, este ca bărbaţii să se îmbrace… în femei.

ARGENTINA. Şi aici se aleargă cu o valiză în mână, dar numai în jurul casei. Un alt obicei vechi e să înoţi în Ajun sau în prima zi a noului an, indiferent dacă o faci în ocean, într-un pârâu sau într-o piscină. Pentru noroc în carieră, argentienii mănâncă fasole de Revelion.

BRAZILIA. Nimeni nu ştie să petreacă mai bine decât brazilienii! Sărbătoarea Anului Nou este al doilea cel mai important eveniment din ţară, după Carnavalul de la Rio. Toată lumea se îmbracă în alb, iar pe dedesubt poartă lenjerie colorată: roşie, dacă-şi doreşte dragoste în noul an, verde, pentru sănătate, galbenă, pentru bani mulţi, sau mov, dacă e-n căutare de… inspiraţie. Pentru noroc, la miezul nopţii, brazilienii sar de trei ori întrun singur picior (cel drept) sau intră în apă, dacă sunt pe plajă, şi sar peste şapte valuri. Tot pentru noroc, dar în dragoste, după trecerea în noul an, prima persoană cu care se salută sau cu care ciocnesc paharul de şampanie trebuie să fie de sex opus. Din meniul tradiţional de Revelion nu lipsesc lintea, porcul şi peştele, iar la miezul nopţii, fiecare mănâncă 7 stafide. Tot de Anul Nou, brazilienii îi aduc ofrade zeiţei apelor, Iemanja: pun pe apă mici plute făcute din flori, iar în mijloc aşază o lumânare aprinsă.

MEXIC. Pe 31 decembrie, se mătură casa dinspre interior spre uşă, pentru a da răul afară, apoi se agaţă de clanţă o figurină în formă de oaie, pentru prosperitate. Din acelaşi motiv, unele gospodine împrăştie boabe de linte în apropierea uşilor şi ferestrelor. În zonele rurale, se aprind focuri pentru a arde anul vechi şi se aduc ofrande zeităţilor: pâine, fructe, flori sau chiar sângele animalelor sacrificate pentru masa de Revelion.

FILIPINE. Aici, se spune că dacă arunci monede la miezul nopţii, îţi vor creşte semnificativ veniturile anul următor. Filipinezii mai cred că formele rotunde aduc noroc şi prosperitate, aşa că pe mesele de sărbătoare se află întotdeauna portocale sau pepeni.

ROMÂNIA. Suntem foarte bogaţi în superstiţii de Revelion. Se spune, în primul rând, că trebuie să ai bani în buzunar, ca să ai parte de ei tot anul următor, să ai paharul plin cu şampanie la miezul nopţii, ca să-ţi meargă “din plin” în tot ce-ţi propui, şi să porţi lenjerie roşie, pentru noroc. Să nu intri cu datorii în noul an şi să nu arunci nimic, oricât de mic ar fi, din casă, pe 1 ianuarie. La miezul nopţii trebuie deschise uşile şi geamurile, ca să intre norocul, iar alesul ori aleasa trebuie sărutat( ă) sub vâsc. Nu se atârnă noul calendar în casă înainte de 12 noaptea şi nici nu se rupe ultima filă din cel vechi.

http://www.libertatea.ro/